”Policier clasic, la obiect.
Da, centrat pe personajul principal. Și nici măcar eroul negativ nu e construit cine știe, ca să nu mai zic de celelalte personaje, cum ar fi soția lui Maigret.
Totuși, Simenon a făcut în cartea asta ce trebuie să facă un roman polițist: o crimă, descoperirea ei, investigația, ancheta.
Singurele înflorituri sunt alea care să te pună în context, să știi unde ești.
Dacă Simenon ar fi scris Cadavrul fără cap în 2025, ar fi publicat ori pe banii lui, ori pe Wattpad, căci, nu-i așa, i-ar fi lipsit profunzimea, personajele solide, emoția, nu s-ar fi atașat cititorii de personaje, etc, etc.”

Asta am scris în recenzia de pe goodreads și nu mă dezic de ea. Dar cum am ajuns la Georges Simenon și la Maigret și cadavrul fără cap? Păi l-am rugat pe ChatGPT să-mi găsească câte un titlu reprezentativ de roman polițist din câteva literaturi din lumea asta. La capitolul literatură franceză, mi l-a dat pe Simenon, chit că el a fost belgian. Sigur, Maigret e francez, dar și Poirot era belgian, dar pentru asta Agatha Christie n-a fost transferată la Bruxelles.

Cu Maigret m-am mai întâlnit cândva, demult tare, când m-a pus taică-meu să citesc ceva ca să-i dau pace. Mi-a zis ”Citește asta, că-i cu polițiști.” și mi-a dat din biblioteca mică Revolverul lui Maigret. Nu mai țin minte nimic, evident, dar poate o s-o recitesc, cine știe.

Bun. Spuneam că nu mă dezic de ce-am scris pe goodreads. Ar fi și culmea.

Pe scurt: Maigret, comisar sau ce grad o fi avut pe-atunci, e chemat de-acasă să rezolve un caz care iese la suprafață, la propriu, din mare, când o barcă vrea să iasă din dană, iar elicea i se blochează în ceva. Foarte evident, i se blochează într-o bucată de trup omenesc. Vine un scafandru, amic de-ai polițailor francezi din zonă, și tot scoate pe bucăți de om din apă, mai puțin capul, desigur.

Acum, sper că nu vreți să vă povestesc romanul. Avem recenzii aici la Revistă, da, numai că le facem diferit.

Ideea e că investigația curge fain, te face să vrei să mai dai o pagină și încă o pagină. Simenon a lăsat pe parcurs destule indicii să poți emite o ipoteză de la un punct încolo, ceea ce e un gest frumos. De ce? Păi pentru că te scoate din fantasticul romanelor polițiste cu Poirot/Miss Marple. Să nu mă înțelegeți greșit, îmi place Agatha Christie foarte mult. Atât de mult că atunci când îi văd poza aia alb-negru care-i pe toate cărțile ei am impresia că mi-a fost străbunică.

Maigret, spre deosebire de Poirot, e polițistul clasic, cel care încă mai există și astăzi: bea puțin cam prea mult (pe de altă parte, francezii știu să bea, spre deosebire de…), e mai degrabă absent în familie, se așteaptă ca soția să-l înțeleagă, că doar face dreptate în lume, etc, etc.

Investigația decurge și ea într-un ritm care pare real. Nimic grăbit, nimic a la James Bond (care oricum nici nu era polițai, ci spion, dar ați înțeles ideea), iar ancheta mi s-a părut pe bune, în sensul că n-a obținut recunoașterea prin farmece polițienești, care de la țară la țară pot varia, dar în general autorii recurg fie la tensiunea psihologică care-l face pe criminal să cedeze, fie la bătaie.

Am apreciat și faptul că Simenon n-a omis să implice în acțiune și personaje secundare care au avut rolul de a prezenta sistemul judiciar francez. Cum nu-l cunosc, pe sistemul judicar francez adică, nu pot să spun dacă Simenon a dat pe lângă sau a respectat realitatea. Ce pot să spun e că mi s-a părut real.

Despre personaje, altele decât Maigret, sunt personaje ajutătoare, era nevoie de ele, dar Georges Simenon nu le explorează, nu le dă profunzime, poate cu excepția personajului negativ și a încă unuia, dar nici în cazul acestora nu e cine știe ce aprofundare a naturii umane. Cu toate astea, poți înțelege motivele crimei, sunt plauzibile, fac parte din psihologia umană, sunt produsul realității în care chiar se găsesc oamenii adevărați.

Cam asta e recenzia romanului Maigret și cadavrul fără cap, de Georges Simenon. Dacă recomand? Desigur că recomand, pentru că cititorii genului policier nu vor fi dezamăgiți, romanul livrând ceea ce se cere de la un policier: o crimă, un polițist, o investigație, o anchetă și o rezolvare.

4 stele i-am dat pe goodreads și nu le iau înapoi nici dacă peste câțiva ani, uitând c-am citit acest roman, o să mă întorc surprins la el.

Cartea a apărut la noi la Polirom, care nu mai publică așa ceva din motivele doar de ei știute, dar o găsiți pe la tot felul de anticariate.