Beyond the crooked trees – recenzie

de cristian tusa

Am un respect foarte mare pentru autorii care-și plasează poveștile tocmai în locul în care trăiesc și care le e casă. Și prin asta nu vreau să spun despre Cristian Tusa că trăiește, sau că îi e casă, Pădurea Hoia de la marginea Clujului. Vreau doar să scot în evidență că locurile în care trăim ne formează, atât ca oameni simpli, cât și ca povestitori, și că mi se pare corect, dacă tot te-ai apucat, să scrii ceva, măcar o dată, și pentru pământul care ți-e rădăcină ori în care ai prins rădăcină. Dacă o mai faci și onorabil, cu atât mai bine, iar dacă o faci mai prost, așa cum am cam făcut eu în Registrul domnului Carvet, atunci trimite personajele departe rău, cum am făcut eu.

Pe Cristian Tusa îl cunosc doar din social-media și cred că festivalul de literatură polițistă Bega Noir a fost momentul în care am intrat în vorbă. Habar n-am câte-o fi scris el la viața lui, dar în literatură e tânăr. E din Cluj-Napoca și e self-published author, adică și-a scris omul povestea, a căpătat feedback cât a putut și apoi i-a dat drumul poveștii pe Amazon. Din entuziasm, a tradus povestea în engleză. Bine, n-a tradus-o el, s-a folosit de un tool, dar rezultatul e bunicel, iar în lumea asta plină de AI nu-l pot judeca pe Cristian că a ales scurtătura. Timpul și banii n-au aceeași răbdare cu toată lumea.

Beyond the crooked trees spune povestea comisarului șef Andron, ofițer de poliție judiciară în cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, căruia i se repartizează un dosar de omor. Mai concret, într-o pădure (nu Hoia, totuși) este descoperit cadavrul unui băiețel. Dură alegerea lui Cristian Tusa pentru rolul de victimă, dar totul face parte din plan, pentru că și fratele lui Andron a fost omorât pe când erau copii.

Evident că nu o să vă povestesc romanul, că nu pentru astea ne-am adunat aici, iar eu spoilere dau numai când fac book roasts. Ce vreau să vă spun, însă, e că romanul lui Cristian Tusa e bun. E închegat, are logica investigației (chit că e un mix între cum se face la noi și cum se face în State), are măcar un personaj bine construit – comisarul șef Andron, are ritm bunicel și, cel mai important, e verosimil în măsura în care, din păcate, nu e ceva nemaiauzit să existe criminali psihopați. Și tot aici am apreciat că nu i s-a dat criminalului vreo aură, fie prin modalitatea de înfăptuire a crimelor, fie prin cine știe ce explicație trasă de păr. Nu, doamnelor și domnilor, criminalul e doar un psihopat, ceea ce e suficient.

Sigur, există măcar un fir narativ care n-a fost suficient explorat și vreo alte două care s-au petrecut prea repede, așa cum avem și vreo două personaje care nu fac nimic, dar care ar fi putut face dacă Cristian Tusa ar fi ajuns pe mâna unui editor. Nu-i nimic, că i-am dat niște ponturi și, dacă se ivește vreo ocazie, îl vând ca un veritabil agent literar. Aș spune că, în general, personajele vorbesc bine, iar unde n-o fac e din cauza faptului că traducerea în limba engleză n-a fost la înălțimea expresiilor românești. Altfel spus, se vorbește ca la firul ierbii, dar nu ca fotbaliștii când își dau peste glezne, ci ca în realitate, ceea ce e important la debut și e un punct în plus pentru Cristian Tusa.

Romanul atinge și aspecte sociale, cum ar fi instituția patriarhală a Poliției. Aici, Cristian Tusa arată și cum ar trebui să se petreacă lucrurile și, chiar dacă la nivel teoretic știm și noi cum ar trebui să fie, e bine când nu se omite această realitate. E abordat și subiectul relațiilor disfuncționale generate de traume din copilărie și de o profesie nemiloasă, cea de polițist la Omoruri. Uite, și dacă nu v-au convins astea, Cristian Tusa nu uită nici faptul că în Cluj-Napoca chiriile sunt foarte scumpe, ceea ce arată că această realitate nu poate fi evitată nici măcar în beletristică.

Bonusul romanului este firul narativ paranormal – desfășurat în jurul Pădurii Hoia, fir narativ de care Cristian Tusa s-ar fi putut lipsi, căci ideea lui policier stă în picioare oricum. Cu toate astea, nici nu deranjează, ba chiar e educativă, descoperi vechi credințe populare din Ardeal.

S-a temut Cristian Tusa de un book roast, dar, cu dezamăgire pentru cei care așteptau unul, n-am de ce să mă iau. Nimic grosolan, nimic tras de păr din punct de vedere policier. N-a nimerit chiar toate aspectele polițienești la care s-a referit, dar sunt dispus să fiu tolerant pentru că povestea e bună și mi-a făcut plăcere s-o citesc.

Cristian Tusa a mai scos de la sertar și A Song of Death, tot pe Amazon Kindle, iar pe Goodreads îl găsiți aici.

PS: cărțile lui se găsesc prin niște cafenele din Cluj-Napoca.

Unknown's avatar

Geo Moisi s-a născut pe 7 mai 1991, la Oradea, și locuiește în Timișoara. A absolvit Liceul „C.D. Loga”, profilul matematică-informatică, și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Este ofițer de poliție judiciară de peste un deceniu, cu o formare academică ce include un masterat în Științe Penale și un altul în Științe Politice. Înainte de a îmbrăca uniforma, a cochetat cu jurnalismul.

Debutul său literar a avut loc cu romanul polițist Registrul domnului Carvet, urmat de thrillerul Sub acoperire – În numele dreptății și de Nicio minune de Crăciun, un holiday-noir cu accente atipice. Cel mai recent roman al său se numește Judecătorul Artificial și este o distopie cu accente policier și thriller.

Este co-organizator al festivalului de literatură polițistă românească Bega Noir de la Timișoara.

Face parte din Asociația Creatorilor de Ficțiune și publică proză scurtă, editoriale și articole de opinie în revista Ficțiunea.

Din martie 2026 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara.

În scris, Geo Moisi navighează cu naturalețe între realitatea dură a investigațiilor și ficțiunea care o reinterpretează, explorând granița fină dintre justiție, adevăr și literatură.

Leave a Reply

Discover more from Revista de povestiri polițiste

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading